Inspector ISJ Timiș:La Gătaia nu a fost centru de examen; Cum poți spune că a fost fraudă la Gătaia?

Inspector ISJ Timiș:La Gătaia nu a fost centru de examen; Cum poți spune că a fost fraudă la Gătaia?
Inspectorul-șef al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Cornel Petroman, a declarat, miercuri, că directoarea Liceului din Gătaia, Gabriela Neda, așteaptă la sediul Poliției din Deta să fie audiată de către un procuror, deși aceasta a făcut parte dintr-o comisie de bacalaureat din Timișoara.
Publicat: 10/07/2013, 15:35
Actualizat: 10/02/2016, 13:27

Inspectorul-șef al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Cornel Petroman, a declarat, miercuri, că directoarea Liceului din Gătaia, Gabriela Neda, așteaptă la sediul Poliției din Deta să fie audiată de către un procuror, deși aceasta a făcut parte dintr-o comisie de bacalaureat din Timișoara.

Cornel Petroman a declarat că, după părerea sa, nu avea cum să aibă loc fraudă la examenul de bacalaureat la Liceul din Gătaia deoarece aici nu a fost centru de examinare și că absolvenții de liceu din Gătaia au susținut examenul la centrul din Deta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„La Gătaia nu am avut centru de evaluare sau examen. Cum poți spune că a fost fraudă la Gătaia? Centrul de examen a fost la Deta. Directoarea din Gătaia a făcut parte din comisia de examen de la Colegiul Bănățean din Timișoara. Nici măcar nu s-a dus la Deta”, a declarat Petroman.

Întrebat dacă are cunoștință că directoarea de la Liceul din Gătaia sau elevi ai acestui liceu sunt audiați de procurori, Petroman a răspuns că doar directoarea s-a dus la sediul Poliției Deta și urmează să fie audiată.

„Un procuror a sunat-o pe doamna directoare Gabriela Neda să îi spună să vină la sediul Poliției Deta pentru a fi audiată. Doamna directoare s-a dus la Poliție de bunăvoie. Eu, dacă eram în locul ei, nu m-aș fi dus, vă spun sincer. Ea nu are nicio treabă cu ce s-a întâmplat la centrul de la Deta. Ce poți să îi pui în cârcă acestei femei? În plus, la Deta au dat examen și alte licee. Cât despre elevi, eu nu știu să fie vreun elev audiat”, a declarat Petroman.

Șeful ISJ Timiș a mai spus că, dacă se vor adeveri suspiciunile de fraudă, cei vinovați vor fi trași la răspundere.

Mai mulți elevi și profesori de la Liceul din Gătaia, județul Timiș, precum și directoarea unității de învățământ, Gabriela Neda, vor fi audiați de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, existând suspiciunea de fraudă la examenul de bacalaureat, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor citate de corespondentul MEDIAFAX, elevii de la Liceul din Gătaia au suținut bacalaureatul în centrul de exameninare de la Colegiul Tehnologic Sf. Nicolae din Deta, alături de elevii de la liceele din Deta, Ciacova și Peciu Nou.

Sursele citate precizează că vor fi audiați directoarea liceului, mai mulți elevi, dar și membri ai Comisiei de Supraveghere de la Bacalaureat și membri ai Comisiei de Corectare a lucrărilor de la Bacalaureat 2013.

Conform acelorași surse, aproape 50 de elevi ar fi dat câte 200 de lei fiecare profesorilor, pentru a promova examenul de bacalaureat. Banii ar fi fost strânși sub pretextul unor activități festive prilejuite de sfârșitul liceului.

Un număr de 17 din 67 de candidați la bacalaureat din Gătaia au fost respinși, iar unul nu s-a prezentat.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, declara, luni, că, în urma desfășurării sesiunii iunie – iulie a bacalaureatului, sunt 15 cazuri de potențială fraudă, 318 elevi fiind eliminați din examen pe parcursul susținerii probelor scrise, săptămâna trecută.

Referindu-se la suspiciunile de fraudă de la bacalaureat, Pricopie a precizat că sunt șase cazuri în care a intervenit Poliția sau procuratura, dintre care patru au fost semnalate de inspectoratele școlare: cazul de la Liceul „Dimitrie Gusti” din Capitală și cele trei cazuri de la Constanța, la care se adaugă cele de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală și de la Sibiu.

El a mai spus că au fost și alte plângeri, inclusiv venite pe telelefonul verde deschis de minister pentru sesizarea neregulilor la examenele naționale, care au fost aduse în atenția Poliției.

Ministrul a precizat că, în total, sunt 15 cazuri de potențială fraudă și, totodată, că au fost 318 candidați eliminați din examen, pe parcursul susținerii celor patru probe scrise, săptămâna trecută, aceștia încercând să copieze sau având asupra lor diverse materiale interzise. Numărul elevilor eliminați din examen este comparabil cu cele din anii anteriori.

Ulterior acestei declarații a ministrului Educației, au avut loc percheziții la locuința unui profesor din Drobeta Turnu Severin, suspectat că ar fi primit bani de la mai mulți elevi pentru a-i ajuta să promoveze examenul de bacalaureat, la domiciliul său anchetatorii găsind 15.000 de lei și 2.500 de euro. Profesorul de limba și literatura română Marius Arbănaș este pensionar, predând doar patru ore la Colegiul Pedagogic „Ștefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin.

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2013, este de 55,4%, potrivit rezultatelor finale, înaintea contestațiilor, anunțate luni de Remus Pricopie.

Ministrul Educației a precizat că au promovat bacalaureatul 62 la sută dintre absolvenții de clasa a XII-a din promoția 2012 – 2013 și 30,6 la sută din absolvenții promoțiilor anterioare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal